Cuprins 7 secțiuni
Data certă este data pe care un înscris sub semnătură privată o dobândește față de terți printr-un procedeu prevăzut de lege, iar cel mai des întâlnit este încheierea de dată certă făcută de notar. În lipsa ei, data scrisă într-un contract între doi oameni poate fi contestată de o a treia persoană: tu ai putea susține că ai încheiat actul în martie, dar un creditor al celeilalte părți poate spune că l-ai antedatat. Data certă taie această discuție.
Pentru majoritatea contractelor dintre două persoane, data certă nu este necesară; contează doar când apar terți, creditori sau instanța. Articolul explică ce înseamnă, ce nu face, cum se obține, în ce situații este utilă și ce deosebire e față de legalizarea semnăturii sau autentificarea actului. Informațiile sunt generale; pentru un caz concret, discută cu notarul sau cu un avocat.
Ce este data certă?
Data certă este momentul stabilit în mod sigur în care un înscris a existat, în așa fel încât ea nu mai poate fi pusă la îndoială de terți. Spre deosebire de data scrisă de părți, data certă are forță față de oricine, nu doar între semnatari.
Un înscris sub semnătură privată este un document semnat de părți fără intervenția unui funcționar, de exemplu un contract de împrumut, o chirie sau o convenție între asociați. Între semnatari, acesta își produce efectele de la data scrisă. Față de terți, însă, data nu se ia de bună pe cuvânt, tocmai pentru a evita antedatările. Legea oferă mai multe moduri de a da dată certă, iar încheierea notarului este cea mai accesibilă.
Cum se obține data certă la notar?
Notarul pune pe înscris o încheiere de dată certă, după ce verifică înscrisul și identitatea celui care îl prezintă. Procedura este scurtă: duci actul, plătești onorariul și primești înscrisul cu încheierea atașată.
Etapele obișnuite:
- pregătești înscrisul, semnat sau nesemnat de părți, după cum cere notarul;
- te prezinți la notar cu actul de identitate;
- notarul verifică dacă înscrisul poate primi dată certă (nu cuprinde clauze ilegale evidente);
- notarul întocmește încheierea, cu data și numărul din registru;
- primești documentul cu încheierea atașată sau aplicată.
Notarul nu garantează conținutul. El confirmă doar că înscrisul exista la acea dată. Pentru identitatea persoanelor și pentru actul de identitate, vezi actele de identitate la notar.
Sfat: înainte de a cere data certă, citește înscrisul de la cap la coadă. După încheiere, o modificare ulterioară îi poate pune sub semnul întrebării valoarea.
Când contează data certă în practică?
Data certă este utilă când interesele unui terț ar putea fi afectate de data unui contract, adică la creditori, la cumpărători succesivi sau la instanță. Pentru o înțelegere obișnuită între prieteni, ea nu se cere.
Situații în care apare:
- contracte de împrumut, când vrei să dovedești că banii au fost dați înainte de o executare silită;
- contracte de închiriere, când chiriașul vrea să opună contractul unui nou proprietar;
- antecontracte, pentru a arăta cine a fost primul în timp;
- cesiuni de creanță sau de părți sociale, unde data contează față de terți;
- înscrisuri folosite în fața autorităților, care cer o dovadă a datei.
Pentru antecontracte, un reper este antecontractul de vânzare-cumpărare, unde data poate conta când mai multe persoane revendică același bun.
Diferența dintre data certă, legalizarea semnăturii și autentificare
Data certă confirmă doar data înscrisului, legalizarea semnăturii confirmă că semnătura aparține persoanei, iar autentificarea garantează conținutul și forma actului. Sunt trei niveluri diferite, cu efecte diferite, iar confuzia dintre ele duce la așteptări greșite.
| Procedeu | Ce confirmă | Ce nu confirmă |
|---|---|---|
| Data certă | existența înscrisului la o dată | semnătura și conținutul |
| Legalizarea semnăturii | identitatea semnatarului | legalitatea conținutului |
| Autentificarea | identitate, voință, conținut, forma | nu înlocuiește verificările de fond ale instituțiilor |
Mandatele și procurile au reguli proprii, explicate în ghidul procurii notariale. Dacă vrei să știi mai mult despre al doilea nivel, citește legalizarea semnăturii și a copiei. Pentru actele care cer obligatoriu forma autentică, data certă nu ajunge: vânzarea unui imobil, de exemplu, se face la notar, cum explică ghidul vânzării-cumpărării la notar.
Alte moduri de a obține data certă
Pe lângă încheierea notarului, data certă se mai poate dobândi prin înregistrarea înscrisului la fisc, prin depunerea lui la o instituție publică sau prin moartea unuia dintre semnatari, momente care fixează o dată față de terți. Fiecare are limite.
De exemplu, înregistrarea contractului de închiriere la organul fiscal poate da dată certă, iar mențiunea pe un înscris făcută de un funcționar în exercițiul funcției produce un efect asemănător. Cea mai sigură cale rămâne încheierea notarială, pentru că produce o dovadă ușor de arătat și greu de contestat.
Ce nu poate face data certă
Data certă nu validează un contract nul, nu îl face autentic și nu îl face executoriu. Dacă actul are o clauză ilegală sau lipsesc condițiile de formă cerute de lege, încheierea notarului nu îl salvează.
Mulți oameni cred că, dacă un înscris are încheiere de dată certă, el este „aprobat” de notar. Nu este așa: notarul nu își asumă conținutul. Acesta rămâne răspunderea părților, deci cere sfatul unui specialist înainte de semnare.
Întrebări frecvente
Este obligatorie data certă pentru orice contract?
Nu. Este utilă doar când vrei să dovedești data față de terți, de exemplu într-un litigiu sau față de creditori.
Poate notarul să refuze data certă?
Da, dacă înscrisul are clauze vădit ilegale sau dacă identitatea persoanei nu poate fi verificată. În rest, procedura este simplă.
Data certă transformă înscrisul în act autentic?
Nu. Înscrisul rămâne sub semnătură privată; doar data sa devine sigură față de terți.
Cât durează să obțin data certă?
De obicei, o vizită scurtă la notar, în aceeași zi, dacă ai documentele. Programarea poate lua mai mult în perioadele aglomerate.
Se poate obține data certă pentru un act vechi?
Da, dar data certă va fi data încheierii, nu data veche scrisă în act. Ea dovedește că înscrisul exista cel târziu în ziua cererii.
